Condiții pentru bani! Condițiile accesării fondurilor pentru investiții
în ferme mici au fost publicate pe site AFIR. Ghidul solicitantului pentru
intervenția DR-14 „Investiții în fermele de mici dimensiuni” este acum
disponibil pe pagina de internet www.afir.ro și poate fi consultat în vederea
pregătirii dosarului cererii de finanțare. Depunerea dosarului prin care se vor
solicita fondurile nerambursabile se realizează on-line pe pagina de internet a
Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) în perioada sesiunii de
primire a proiectelor care va fi deschisă după cel puțin 15 zile de la
publicarea Ghidului solicitantului.
Fermierii pot beneficia prin DR-14 de o
finanțare nerambursabilă care ajunge până la 50.000 de euro/ proiect,
intensitatea sprijinului fiind de cel mult 85% din totalul cheltuielilor
eligibile.
Beneficiarii eligibili pentru a primi finanțare în cadrul intervenției DR-14 sunt micii fermieri, cu excepția persoanelor fizice, a căror calitate va fi verificată în baza de date IACS – APIA din care reiese și codul exploatației înregistrate pentru entitatea economică a solicitantului. Investițiile care vor primi finanțare prin DR-14 trebuie să asigure înființarea sau modernizarea construcțiilor cu destinație agricolă sau necesare în fermă, amenajarea facilităților de gestionare adecvată a gunoiului de grajd, dezvoltarea unităților de condiționare, depozitare și procesare de la nivelul fermei, inclusiv comercializarea și marketingul propriilor produse agricole.
Sunt eligibile și cheltuielile care vizează achiziționarea de mașini
agricole specializate și echipamente noi, asigurarea accesului la utilități în
cadrul exploatației agricole, înființarea și modernizarea echipamentelor pentru
irigații în cadrul fermei, inclusiv facilități de stocare a apei la nivel de
fermă, doar ca o componentă secundară a proiectului.
Sursă:AFIR; Agroinfo
