Având în vedere avertizările emise de Administrația Națională de Meteorologie, potrivit cărora, în perioada următoare, în regiunile Banat, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, sud-vestul Transilvaniei și în cea mai mare parte a Dobrogei se vor înregistra temperaturi ridicate (cu maxime cuprinse între 34°C și 40°C) și un indice temperatură-umezeală care va depăși pragul critic, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) reamintește tuturor deținătorilor și crescătorilor de animale obligația de a respecta măsurile necesare pentru asigurarea protecției și bunăstării animalelor, informează ANSVSA, într-un comunicat transmis AgroInfo.
Măsuri aplicabile fermierilor și crescătorilor de animale:
- Asigurarea unor adăposturi corespunzătoare, care să protejeze animalele de radiațiile solare directe;
- Asigurarea unor cantități suficiente de apă proaspătă și furaje adecvate, în funcție de specie, talie și stare fiziologică; Verificarea și menținerea în stare de funcționare a echipamentelor de adăpare, furajare și ventilație;
- Dispunerea de echipamente de rezervă, în special sisteme de ventilație și generatoare electrice;
- Interzicerea utilizării animalelor de tracțiune în intervalul orar 12:00–18:00, dacă temperatura la umbră depășește 25°C;
- Informarea medicului veterinar în cazul oricărei modificări a stării de sănătate sau comportamentului animalelor;
- Pentru animalele ținute în spații deschise, se impune existența de umbrare și jgheaburi cu apă potabilă;
- În situația în care sursele de apă sunt greu accesibile, apa trebuie administrată manual, regulat.Sursă:
ANSVSA; Agroinfo