Ce-li-se-pregateste-fermierilor-romani!

Ce li se pregateste fermierilor romani!

Schimbari in legislatia agricola. Trei proiecte de legi din domeniul agricol sunt pe agenda deputatilor din Comisia pentru agricultura, silvicultura, industrie alimentara si servicii specifice pentru a fi discutate in sesiunea parlamentara din aceasta toamna, a declarat Alexandru Stanescu, presedintele comisiei de profil din Camera Deputatilor.

Este vorba despre legea vanzarii terenurilor agricole, legea comasarii terenurilor, pentru care au inceput discutiile cu reprezentantii asociatiilor profesionale si cu fermierii, si un proiect de lege a solului pe care deputatii doresc sa-l initieze in urmatoarea sesiune parlamentara. Cele trei proiecte de acte normative constituie prioritatile comisiei de resort din Camera Deputatilor, conform sursei citate.

„In ceea ce priveste proiectul legii vanzarii terenurilor agricole, au avut loc dezbateri cu reprezentanti ai asociatiilor profesionale si ne dorim ca, pana la sfarsitul lunii septembrie a acestui an, sa existe o clarificare a punctelor de vedere asupra noilor reglementari. Legea vizeaza trei aspecte importante. Unul dintre ele este preemptiunea, in care vor fi definite zonele de preemptiune pentru arendasi, coproprietari sau alte persoane implicate. O a doua tema este legata de persoana care cumpara terenul si, a treia problema, o clarificare legislativa trebuie adusa in ceea ce priveste cetatenia cumparatorului”, precizeaza Alexandru Stanescu, citat de perol.ro.

In privinta legii comasarii terenurilor, legiuitorii romani urmaresc o reorganizare structurala a terenurilor cu suprafete mici. Mai multe intalniri cu fermierii, pentru discutii pe aceasta tema, au avut deja loc. „Este o lege utila, dar inca exista divergente intre specialisti si reprezentanti ai fermierilor”, a declarat Tinel Gheorghe, deputat, membru in Comisia pentru agricultura, silvicultura, industrie alimentara si servicii specifice din Camera Deputatilor.

„Cred ca o prioritate a comisiei ar trebui sa fie o lege de protejare si de amenajare a solului. De altfel, am fost initiatorul unui proiect de lege cu aceasta tema, dar sunt ani de zile de cand nu a inaintat. O astfel de lege ar trebui sa defineasca modul de gestionare a solului, sa stabileasca norme si solutii tehnice si sa protejeze reursele solului printr-o politica nationala care sa includa si masuri antigrindina sau impotriva secetei”, subliniaza Tinel Gheorghe.

In data de 25 august a.c., Comisia pentru agricultura a Camerei Deputatilor va avea o sedinta la Oradea, unde vor fi invitati fermieri si reprezentanti ai institutiilor cu atributii in domeniul agricol. „Exista o traditie ca in vacanta parlamentara sa existe o sedinta a comisei la care sa participe reprezentanti ai fermierilor si ai institutiilor de profil”, a explicat deputatul Alexandru Stanescu. Este si un bun prilej de discutii intre legiuitori si practicienii din domeniu.

Material realizat de si preluat de pe www.agroinfo.ro

Foto credit www.pexels.com

Related Posts