


„Am venit în întâmpinarea nevoii de capital pe care o au fermierii români. În strânsă colaborare cu asociațiile mediului de afaceri și cu reprezentanții mediului bancar sprijinim fermierii să acceseze soluții de creditare în condiții avantajoase pentru derularea în bune condiții a activităților curente, până la încasarea subvențiilor cuvenite. Ne dorim o agricultură competitivă și performantă care nu se poate realiza fără capitalizarea fermierilor, fără acces la instrumente de finanțare dedicate dezvoltării, retehnologizării și modernizării fermelor”, a declarat ministrul agriculturii, Adrian Chesnoiu.
Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus Cererea unică de plată pentru anul 2022 solicitând sprijin pentru schema de plată unică pe suprafață, plata redistributivă, plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu și/sau pentru măsurile de mediu şi climă – M10, M11, M13.



În ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.
Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/ FNGCIMM vor fi postate pe site-ul instituției, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.
Sursa: APIA; AgroInfo