Subventii-apia

OFICIAL! Suma anuntata de APIA in prima zi de plata avans subventii!

Comunicat APIA! Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) informeaza ca astazi 16.10.2018, ora 00:01, a demarat Campania de plati in avans pentru fermierii care au depus Cereri Unice de Plata in anul 2018.

Pentru prima zi au fost calculati un numar de 102.077 fermieri cu suma totala de 28.671.777 euro, anunta comunicatul oficial APIA, transmis pentru AGROINFO.

Mentionam ca in conformitate cu prevederile Deciziei nr.6293 de punere in aplicare a Comisiei din 01.10.2018 de autorizare a Romaniei sa aplice derogari, in ceea ce priveste anul de cerere 2018, de la articolul 75 alineatul (1) al treilea paragraf din Regulamentul  (UE) nr.1306/2013 al Parlamentului European si al Consiliului in ceea ce priveste nivelul avansurilor pentru platile directe si pentru masurile de dezvoltare rurala legate de suprafata si de animale, intre 16 octombrie si 30 noiembrie se pot efectua plati in avans de pana la 70 % in cazul platilor directe, in conformitate cu Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European si al Consiliului, si de pana la 85 % in cazul sprijinului acordat in cadrul dezvoltarii rurale mentionat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

De asemenea, conform art.6 alin. (1) din H.G. nr.783/2018 privind stabilirea pentru anul 2018 a cuantumului per hectar al platii unice pe suprafata, al platii redistributive si a intervalelor de suprafata pentru care se acorda aceasta, al platii pentru practici agricole benefice pentru clima si mediu, al platii pentru tinerii fermieri si a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine (56.100.100 euro) “Incepand cu data de 16 octombrie 2017, Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura poate acorda plati in avans in cadrul schemelor de plati directe prevazute la art.1, cu incadrarea in procentul maxim prevazut de reglementarile europene in vigoare la data efectuarii platilor in avans.”

Mentionam ca platile se efectueaza la cursurile de schimb valutar stabilite de catre Banca Centrala Europeana, astfel:

  • 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de catre Banca Centrala Europeana in data de 28.09.2018 si publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 351/04 din 01.10.2018, pentru platile finantate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricola);
  • 4,6585 lei pentru un euro, stabilit de catre Banca Centrala Europeana in data de 29.12.2017 si publicat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 448/01 din 30.12.2017, pentru platile finantate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala).

Material preluat de pe www.agroinfo.ro

LEAVE REPLY

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Related Posts