Subventiile

Subventiile – ce sunt si cum se acorda

Subventia este un transfer nerambursabil de resurse din bugetul de stat catre un anumit domeniu sau anumite intreprinderi, in schimbul respectarii anumitor conditii.

Primitorii primari de subventii sunt unitati de la nivel local. In tarile federale, statele sunt si primitori de subventii centrale. Din punctul de vedere al politicii, acest lucru furnizeaza o pozitie speciala in care statele isi pot formula propriile strategii specifice in ceea ce priveste administratiile locale. Aceasta tehnica financiara ajuta la realizarea esentei unei structuri descentralizate politic.

Subventiile servesc ca mecanism de echilibrare intre diferitele nivele de guvernare sau intre diferitele zone ale unei tari, prin preferinta aratata fata de zonele mai sarace (cu mai putine venituri). Pentru a nu permite administratiilor locale colectarea impozitelor la nivele minime (pentru a-si maximiza nivelul subventiei), subventiile pot fi folosite de catre guvernele centrale pentru incurajarea cheltuielilor locale facute in anumite scopuri. Acest lucru determina municipalitatile sa-si foloseasca sursele proprii pe langa subventia primita de la administratia centrala. De aceea, unitatea cea mai mare este raspunzatoare pentru determinarea tintelor acordarii subventiilor.

Ce reprezinta APIA si ce subventii acorda?

APIA – Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura – este o institutie publica aflata in subordinea Ministerului Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale. Aceasta functioneaza in baza Legii 1/2004. Din 2007, institutia coordoneaza si aloca fondurile UE destinate fermierilor, care provin din Fondul European pentru Garantare in Agricultura (FEGA).

Subventiile APIA se acorda sub forma unor plati directe la hectar, care sunt gestionate de Sistemul Integrat de Administrare si Control (IACS). APIA administreaza si sistemul de certificate de export-import si ofera garantii pentru acest proces. In plus, elaboreaza si implementeaza strategii care sa faciliteze aplicarea normelor din sistemul de interventie pentru produsele agricole.

Ca sa beneficieze de fonduri, un fermier trebuie sa fie inscris in Registrul unic de indentificare, administrat de APIA, sa se incadreze in anumite conditii, sa respecte cerintele impuse de autoritati si, foarte important, sa depuna la termen cererea unica de plata.

Pe scurt, subventiile APIA pot fi acordate persoanelor fizice sau juridice, cooperativelor sau grupurilor de producatori care vor sa primeasca sprijin, printre altele, pentru culturi agricole, livezi, agricultura ecologica sau cresterea de animale.

Related Posts