Au fost modificate condițiile pentru obținerea subvenției APIA, PD 10 sprijin cuplat la lucernă. Noile condiții sunt în vigoare de la 1 ianuarie 2026, așadar sunt aplicate pentru plățile din acest an. Conform Planului Național Strategic 2023 – 2027: „Modificarea fișei PD-10 – Sprijin cuplat pentru venit-Lucernă – Modificarea condițiilor de eligibilitate ce trebuie îndeplinite […]
Legea pajiștilor aduce noi obligații pentru fermierii care dețin și utilizează pășuni. Crescătorii de animale care nu respectă prevederile legii riscă amenzi până la 1.500 de lei. Legea prevede și înființarea Registrului electronic pentru monitorizarea regimului de organizare, administrare și exploatare a pajiștilor, astfel: Art. III. – (1) De la data intrării în vigoare a[…..]
Fermele de animale trebuie urgent ajutate ca să poată supraviețui și nu doar atât, să se poată dezvolta. „Zootehnia este industria grea a agriculturii europene! Câți dintre noi ne-am trimite copiii să muncească într-o fermă de animale?” Spune europarlamentarul român Daniel Buda, vicepreședinte Comisia AGRI, Parlament European, într-o intervenție făcută în această săptămână în Parlamentul[…..]
Potrivit proiectului APIA „în anul 2025, cererile de plată se depun în perioada 3 martie – 13 iunie. Data limită este 13 iunie 2025 inclusiv.” Modificările aduse cererilor APIA se fac tot până la 13 iunie 2025. Acest proiect a fost necesar deoarece unele primării sunt în plin proces de derulare a procedurilor legale de[…..]
Fermierii, crescătorii de animale care vor să beneficieze de o subvenție APIA mai mare pe hectarul de pășune au posibilitatea de a semna un angajament cu Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru DR-01– agro-mediu şi climă pe pajiști permanente. Care sunt condițiile și ce sume pot obține fermierii? În Campania 2025, pot[…..]



