Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale
(AFIR) anunță deschiderea sesiunii de primire a cererilor de finanțare pentru
submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor”
din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Sesiunea este
deschisă în perioada 25 septembrie, ora 9.00 – 12 octombrie 2025, ora 16.00,
fără posibilitatea de prelungire. Sesiunea va avea o alocare financiară care se
ridică la un total de 8,8 milioane de euro (8.771.987 euro), fonduri nerambursabile
disponibile pentru cererile depuse în această sesiune a submăsurii 17.1, cu
posibilitatea suplimentării acesteia în funcție de interesul manifestat de
fermieri, dar în limita sumelor realocate din PNDR.
Fermierii care au fost declarați eligibili pentru
finanțare, conform condițiilor precizate în Ghidul solicitantului, pot
beneficia de sprijin nerambursabil reprezentând 70% din valoarea primei de
asigurare eligibile și plătite de aceștia. Sprijinul este aplicabil anului
agricol 2024 – 2025 și se acordă atât pentru sectorul vegetal, cât și pentru
sectorul zootehnic, acoperind polițele de asigurare care vizează riscurile
menționate în legislația în vigoare. Precizăm că procedura de implementare
aferentă acestei sesiuni prezintă o serie de actualizări, menite să simplifice
accesarea sprijinului și să răspundă mai rapid nevoilor fermierilor. Astfel,
cererea de finanțare îndeplinește acum și rolul de cerere de plată, doar dacă
respectiva cerere de finanțare a fost declarată eligibilă. De asemenea, la
depunerea cererii de finanțare, fermierul va prezenta și dovada plății
integrale a valorii totale a primei de asigurare. Totodată, începând cu această
sesiune, se va utiliza exclusiv semnătura electronică pe toate documentele
depuse de fermieri la dosarul cererii de finanțare.
Pentru completarea și depunerea cererii de
finanțare, toți cei interesați au la dispoziție întregul pachet procedural ce
conține Ghidul solicitantului și anexele aferente, publicat pe site-ul AFIR,
Ghid și anexe – submăsura 17.1. Cererile de finanțare se vor depune on-line
accesând modulul de depunere disponibil prin intermediul paginii de internet
www.afir.ro la adresa https://online.afir.info/account/login. Finanțarea
cererilor eligibile prin submăsura 17.1 „Prime de asigurare a culturilor, a
animalelor și a plantelor” este asigurată prin Programul Național de Dezvoltare
Rurală 2014 – 2020, cu fonduri disponibile prin Fondul European Agricol pentru
Dezvoltare Rurală (FEADR), la care se adaugă cofinanțarea de la Bugetul
Național al României.
Sursă:AFIR; Agroinfo