Ministerul Agriculturii a modificat calendarul de lansare a sesiunilor de depunere a cererilor pentru ajutoarele din bani europeni la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Astfel, o intervenție mult așteptată de micii fermieri, micii crescători de oi/capre, vaci va fi lansată în luna martie a acestui an. Este vorba de DR 14 – Investiții în fermele de mici dimensiuni (fosta submăsura 6.3). Micii fermieri, crescători animale pot beneficia de un ajutor de până la 75.000 euro/fermier. Până anul trecut, cuantumul ajutorului era de 50.000 euro/mic fermier, dar Comisia Europeană, în urma votului din Parlamentul European, a stabilit, la sfârșitul anului trecut, majorarea cuantumului la 75.000 euro/fermier.
Intervenția DR-14 Investiții în fermele de mici dimensiuni din cadrul PNS 2023-2027 oferă ajutor pentru modernizarea fermelor mici (între 4.000 – 11.999 SO), finanțând echipamente, tehnologii, digitalizare și energie regenerabilă. Lansarea este prevăzută pentru martie 2026, conform calendarului publicat de Ministerul Agriculturii. Astfel că micii fermieri, crescători de animale vor putea să depună cereri pentru solicitarea acestor bani.
Obiectivul intervenției: Creșterea competitivității, procesarea la nivelul fermei și sustenabilitatea exploatațiilor mici. Beneficiari: Fermieri (persoane juridice, PFA, II, IF) care administrează ferme cu o dimensiune economică cuprinsă între 4.000 și 11.999 SO (valoare standard de producție). În cazul fermelor de creștere a animalelor din rase autohtone, sunt eligibile exploatațiile cu dimensiunea economică de minimum 2.000 SO, iar în cazul fermelor de cultivare a legumelor, minimum 2.300 SO. Alte condiții de eligibilitate: Solicitantul prezinta un plan de afaceri in care prezinta situația exploatației si obiectivele pe 3 ani; Solicitantul va figura in sistemul APIA/ANSVSA, anterior depunerii cererii de finanțare, cu forma de desfășurare a activității economice cu care solicita sprijin prin prezenta intervenție; Solicitantul trebuie sa demonstreze asigurarea cofinanțării investiției; Investițiile in procesarea de la nivelul fermei, inclusiv dotările aferente, vor reprezenta o componenta secundara a proiectului (din punct de vedere financiar); In cazul în care proiectul prevede investiții în echipamente de irigații la nivelul fermei acestea sunt eligibile doar dacă îndeplinesc condițiile specificate in art 74 din Reg. (UE) nr. 2115/2021
Investiții eligibile: Achiziția de mașini și echipamente agricole noi. Construcția/modernizarea spațiilor de depozitare, procesare și condiționare a produselor. Instalații pentru producerea de energie regenerabilă pentru consum propriu. Soluții digitale (agricultură de precizie). Prioritate la acordarea ajutorului de 75.000 euro/fermier au exploatațiile mai vechi de cinci ani și cele care fac parte dintr-o formă asociativă, conform Planului Național Strategic 2023-2027. Alocarea pentru anul 2026 este de 108.000.000 euro.
Sursă:MADR; Agroinfo
