Astăzi, 2 Mai, de Ziua Națională a Tineretului, Ministerul Agriculturii spune povestea tinerei familii Virag, care a accesat 40.000 euro pentru înființarea unei ferme de bovine în județul Brașov, localitatea Teliu.

Astăzi, 2 Mai, de Ziua Națională a Tineretului, Ministerul Agriculturii spune povestea tinerei familii Virag, care a accesat 40.000 euro pentru înființarea unei ferme de bovine în județul Brașov, localitatea Teliu.
 
„Ca tineri fermieri, am început în anul 2015, prin a cumpăra 15 capete de vaci din rasa Bălțata Românească (BR). De fapt, cred că devenisem din copilărie mici fermieri, deoarece atât eu, cât și soțul meu, Zsolt Ferdinand, provenim din familii cărora le plac animalele și am crescut cu vaci, porci și găini, în gospodăria familiei. Soțul meu a îmbrățișat meseria de medic veterinar, iar eu, pe cea de contabil”, povestește tânăra crescătoare de animale, Anişoara Virag (în foto alături de soțul ei).
 
A urmat construcția fermei din temelie, împreună cu toate anexele și utilitățile: spațiu pentru depozitarea silozului, puț forat (fântână), panouri fotovoltaice. În următorul an, au accesat un proiect prin Sub-măsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri.
 
”Ținta proiectului a fost ameliorarea efectivului de bovine, în direcția linie carne BR, deoarece ideea noastră a fost exploatarea bovinelor din rasa Bălțată Românească pentru carne. În următorii 3 – 4 ani, am reușit să ajungem la un efectiv de 40 capete bovine mame (matcă) BR linie carne, plus tineretul provenit de la aceste vaci”, afirmă tânăra crescătoare.
 
Povestea de succes a celor doi tineri fermieri este reprezentativă pentru preocuparea MADR de a atrage tinerii către mediul rural, peste 11.800 tineri beneficiind de astfel de finanțări, în valoare de circa 450 milioane euro, în intervalul 2014-2020 și în perioada de tranziție, 2021-2022. În viitorul Plan Național Strategic, începând cu 2023, pentru a preveni migrația tinerilor din satele românești, a fost prevăzut un sprijin pentru continuarea activității, odată ce au accesat fonduri pentru instalarea în zona rurală.
 
”Ca recomandare pentru tinerii fermieri credem că este bine să se gândească, atunci când accesează fonduri europene, în primul rând la pasiunile lor, dar să ia în calcul și meseriile învățate, pentru că, în funcție de zona din care provin, cu efort, implicare și seriozitate pot deveni buni antreprenori și pot obține realizări economico-financiare. Noi ne-am ascultat intuiția și suntem împliniți de realizările obținute”, îi încurajează Anișoara Virag pe cei care vor să devină fermieri.
 
La mulți ani tuturor tinerilor și mult succes celor care desfășoară afaceri în agricultură! A scris MADR pe pagina oficială Facebook.
Sursa APIA; MADR; Agroinfo

LEAVE REPLY

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *