Numărul sacrificărilor și producția de carne au crescut în 2025, față de anul anterior, la porcine, ovine, caprine și la păsări, în timp ce la bovine s-au înregistrat scăderi, potrivit datelor provizorii publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS). În luna decembrie a anului trecut, comparativ cu luna decembrie din 2024, numărul sacrificărilor și […]
S-au adoptat măsurile de sprijin pentru fermieri în contextul Acordului UE – Mercosur,” a anunțat europarlamentarul român Siegfried Mureșan. „Tocmai am votat, în plenul Parlamentului European, măsurile de salvgardare pentru fermieri, în contextul viitoarei intrări în vigoare a acordului comercial dintre Uniunea Europeană și țările din America de Sud membre ale Mercosur. Aceste măsuri apără[…..]
Crescătorii de oi/capre, bovine beneficiază și-n acest an de sprijinul cuplat pe cap animal, o subvenție acordată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA). Cuantumul pe cap animal pentru fiecare subvenție APIA în parte, pentru acest an, este precizat în Planul Național Strategic 2023-2027, cea mai recentă versiune 8.1, documentul care stă la baza tuturor[…..]
Au fost modificate condițiile pentru obținerea subvenției APIA, PD 10 sprijin cuplat la lucernă. Noile condiții sunt în vigoare de la 1 ianuarie 2026, așadar sunt aplicate pentru plățile din acest an. Conform Planului Național Strategic 2023 – 2027: „Modificarea fișei PD-10 – Sprijin cuplat pentru venit-Lucernă – Modificarea condițiilor de eligibilitate ce trebuie îndeplinite[…..]
Ministerul Agriculturii a modificat calendarul de lansare a sesiunilor de depunere a cererilor pentru ajutoarele din bani europeni la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Astfel, o intervenție mult așteptată de micii fermieri, micii crescători de oi/capre, vaci va fi lansată în luna martie a acestui an. Este vorba de DR 14 – Investiții în[…..]




